I'd like two words written on my tombstone: what if? (The number 23 )
Opriţi maşina de produs realităţi puţin. (Din umorul şi înţelepciunea fratelui meu)
Nu e ciudat cum ceea ce pare să ne definească cel mai bine nivelul de ignoranţă, în final, nu sunt lucrurile pe care le ştim - simple cunoştinţe pe care le-am preluat de la cineva care le aflase înaintea noastră (într-un timp liniar vorbind) - ci lucrurile pe care refuzăm să le vedem şi să le aflăm? Nu contează cât ştim. Contează cât nu vrem să ştim. Nu contează cât suntem de deschişi la minte, ci cât suntem de obtuzi. Nivelul de ignoranţă dintr-un om se măsoară luând în calcul mereu jumatatea goală a paharului.
Poate că înţelegerea completă şi integrală a Universului şi a elementelor ce-l compun chiar va duce inevitabil la distrugerea sa, dar cum aş putea să accept asta, ştiind că asta mi-ar defini limitele ignoranţei? Cum aş putea să mă abţin de la a cunoaşte şi înţelege ceea ce nu ar trebui să ştiu, când sunt conştientă că singurele lucruri care ne pot schimba cu adevărat viaţa şi viziunea asupra ei sunt cele pe care n-ar trebui să le aflăm niciodată? Cum aş putea să-mi doresc sincer vreodată să-mi găsesc liniştea spirituală, ştiind că asta ar presupune ori că am aflat şi descifrat deja totul - puţin probabil din punct de vedere relativist-statisitc - ori că am încetat să mai încerc să aflu lucruri noi?
[link]
Dacă ne ghidăm după teoria posibilităţilor infinite, a Haosului, atunci există cel puţin un Univers probabil paralel celui de faţă, dacă ar fi să fac o analogie, deşi nu vreau să mă hazardez în analogii ce ar putea să limiteze subiectul în care fiecare dintre cei care au citit acest jurnal au dat click pe link-ul ăla. Câte un Univers pentru fiecare, în care fiecare a făcut asta, pentru că e teoretic posibil şi chiar uşor de imaginat practic. Mai departe, pornind de la premisa aceleiaşi teorii, există, pentru fiecare individ, câte un Univers în care nu numai că a dat click pe link-ul ăla, dar a şi vrut să afle ce înseamnă ce-a văzut (excluzându-i aici pe cei care ştiu asta deja). Şi mai departe, câte un Univers pentru fiecare în care fiecare a aflat. Câte un Univers pentru fiecare în care fiecăruia i-a schimbat viaţa şi viziunea asupra ei ceea ce a aflat. E posibil. E relativ (şi spun relativ pentru că vreau să-i las loc lui Richard Bach să spună încă o dată că Diferenţa dintre geniu şi prostie este că geniul are, totuşi, limite..) uşor de imaginat ca scenariu.
Tot ceea ce vă trebuie pentru a cunoaşte încă o teorie din punctul meu de vedere zguduitoare cu care mai departe, evident, să faceţi ce consideraţi şi ce ştiţi mai bine e în faţa voastră, a celor care citiţi asta, şi piesele de domino ar putea cădea de aşa natură încât asta să se chiar întâmple. Şi nu vreau să spun prin asta nici că ar trebui să vreţi să aflaţi şi nici că e greşit să nu vă intereseze. Spun că e posibil. Tocmai asta e problema. Orice e posibil.
E posibil ca eu să mă înşel în credinţele mele, pentru că la rândul lor toţi cei care le-au construit pentru ca ei înşişi, eu, şi alţii ca mine, să ne putem minuna gândindu-ne la ele, se înşelau şi ei cu toţii. E posibil ca eu să fiu, de fapt, ignorantul, nu toţi cei la care m-aş putea gândi acum ca fiind aşa.E posibil ca eu să fi murit înainte să apuc să public jurnalul pe care-l scriu acum, care acum e deja atunci într-un timp liniar vorbind. E posibil ca eu să fi murit deja de mult timp, şi ceea ce percep acum ca fiind viaţa mea să nu fie de fapt decât cele 12 minute de activitate celebrală de dupa ce inima a încetat să mai bată (asta dacă există în corp în momentul deceselui, dacă nu... well, go figure), 12 minute dilatate la nesfârşit, pentru că în starea alfa, în lumea somnului şi/sau a activităţii celebrale de dincolo de conştienţă, nu există timp şi spaţiu aşa cum le definim şi percepem conştient.
E posibil ca eu de fapt să nu fi existat niciodată, şi să nu fiu nimic mai mult decât o proiecţie a minţii tale, construită de creierul tău pentru a-ţi aduce la nivel conştient unele concepte stocate în subconştient.
E posibil, şi nu mă voi lega acum de faptul că e statistic improbabil. Pentru că cineva şi ceva trebuie să contribuie şi la alcătuirea acelei şanse de 0, (0)1% ca un lucru să se întâmple. Iar asta face totul să fie cel puţin posibil.
A mea (dar ocazional împărţită cu voi),
MOOdy
P.S.: Cred că nu mai e nevoie să ofer explicaţii relativ la ce am făcut în ultimul timp de n-aţi mai auzit veşti de la mine, neh?
P.P.S.: Dacă aveţi timp şi chef şi n-aveţi idei de filme/cărţi:
Soţia călătorului în timp" a lui Audrey Niffenegger e o carte genială (mie mi-a împrumutat-o =WildRainOfIceAndFire ).
Vanilla Sky e un film genial, cred c-am mai zis-o, dar o mai zic în caz că mai exista cineva care nu ştie.
Isabel Allende e o scriitoare foarte bună cu un stil extrem de curat şi integru, pe care o recomand celor care scriu la rândul lor mai ales, dar şi celor care doar citesc. (Fiica norocului, Casa spiritelor sau Eva Luna ca exemple de titluri).
Magicianul a lui John Fowles e pură genialitate de la început până la sfârşit, în caz că n-aţi citit-o.
Bitter Moon în regia lui Alan Parker e un film bolnav, de artă, cum se naşte, după mine, numai o dată la câteva zeci de ani.
... şi dacă îmi mai vin idei vă mai recomand şi altă dată chestii, please do return the favor şi spune-ţi şi voi mie de cărţi şi filme care v-au plăcut.







motoru` ala trebuie sa fie bine dotat
need resuscitation?
--
Tell me and I`ll forget. Show me and I may not remember. Involve me and I`ll understand.
--
Humans don't want to feel. They want to understand.
*AngstyWriters
~SporeClub
My absolute fav is this: [link].
(Don't mind me, I'm just bored to death
--
Times come and go...ages flash by and melt into the abyss...life dies...beauty fades...suns extinguish...Nothing is forever. Gods and mortals alike twist and turn in a futile attempt to escape their own extinction... [link]
--
Humans don't want to feel. They want to understand.
*AngstyWriters
~SporeClub
My absolute fav is this: [link].
--
"Diferenta dintre geniu si prostie e ca geniul are totusi limite..."
Join *AngstyWriters
Member of *RoWatch =UnderRatedWatch *BucurestiClub
--
Humans don't want to feel. They want to understand.
*AngstyWriters
~SporeClub
My absolute fav is this: [link].
--
"Diferenta dintre geniu si prostie e ca geniul are totusi limite..."
Join *AngstyWriters
Member of *RoWatch =UnderRatedWatch *BucurestiClub
--
Humans don't want to feel. They want to understand.
*AngstyWriters
~SporeClub
My absolute fav is this: [link].
cu placereeee
--
The dream was always running ahead of me. To catch up, to live for a moment in unison with it, that was the miracle. (Anais Nin)
Previous Page12345...Next Page